Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție privind viitorul său?

Numărul 1 IP ENJOYER Mai, 2024

IP ENJOY(!)ER – Despre marcă

Prima promovare realizată de Fundația CDIMM Maramureș astăzi, 15.08.2024, folosind un algoritm de generare bazat pe inteligența artificială.
 

Europa mai aproape de tinerii cetățeni

Azi, 30 mai, am organizat nouă activitate dedicată Alegerilor Europene 2024 – Europa mai aproape de tinerii cetățeni, la Colegiul de Arte din Baia Mare. Ne-am întâlnit cu elevii unei clase a 11-a, dintre care unii sunt la prima șansă de a își exercita dreptul la vot, la următoarele alegeri europene din 9 iunie.
Am oferite informații utile despre organizarea alegerilor europene în România, precum și rolurile diferitelor instituțiile Uniunii Europe, în special Parlamentul European. Am insistat pe valorile pe care acestea le promovează: demnitatea umană, egalitatea, democrația reprezentativă, statul de drept, libertatea și drepturile omului. Am discutat despre importanța votului și modalitățile prin care putem întări democrația europeană.
Mulțumim doamnei profesor Codruța Halas pentru facilitarea acestei sesiuni de informare!

Europa mai aproape de tinerii cetățeni

Vineri, 17 mai, am organizat o activitate dedicate Alegerilor Europene 2024 – Europa mai aproape de tinerii cetățeni, la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Ne-am întâlnit cu elevii unei clase a 11-a de liceu, dintre care unii sunt la prima șansă de a își exercita dreptul la vot, la următoarele alegeri europene din 9 iunie.
Am oferite informații utile despre organizarea alegerilor europene în România, precum și rolurile diferitelor instituțiile Uniunii Europe, în special Parlamentul European. Am insistat pe valorile pe care acestea le promovează: demnitatea umană, egalitatea, democrația reprezentativă, statul de drept, libertatea și drepturile omului. Am făcut un scurt brainstorming legat de motivele ce pot fi invocate pentru participarea la procesul electoral respectiv abținerea de la vot. Am discutat despre motivele pentru care tinerii doresc să participe la vot, schimbarea fiind unul dintre dezideratele lor.
Mulțumim doamnei profesor Covaci Magdalena pentru facilitarea acestei sesiuni de informare!

Europa mai aproape de tinerii cetățeni

Azi, 15 mai, am organizat o activitate dedicate Alegerilor Europene 2024 – Europa mai aproape de tinerii cetățeni, la Colegiul Național Mihai Eminescu din Baia Mare. Ne-am întâlnit cu elevii a trei clase de a 12-a de liceu, toți participanții fiind la prima șansă de a își exercita dreptul la vot, la următoarele alegeri europene din 9 iunie (și locale).
Am oferite informații utile despre organizarea alegerilor europene în România, precum și rolurile diferitelor instituțiile Uniunii Europe, în special Parlamentul European. Am insistat pe valorile pe care acestea le promovează: demnitatea umană, egalitatea, democrația reprezentativă, statul de drept, libertatea și drepturile omului. Tinerii, în grupuri de lucru (folosind tehnologii digitale de comunicare) au selectat o valoare europeană care o consideră relevantă pentru ei și au argumentat alegerea.
Am discutat despre motivele pentru care tinerii doresc să participe la vot, schimbarea fiind unul dintre dezideratele lor. Ne bucurăm că tinerii cu care am discutat intenționează să participe la vot și consideră că nu sunt necesare eforturi mari în acest sens. Unele implicații și eforturi trebuie depuse în analizarea candidaților și luarea unei decizii informate.
Mulțumim doamnei profesor Lavinia Nan pentru facilitarea acestei sesiuni de informare!

Ziua Europei 2024

Joi, 09 Mai 2024, Centrul EUROPE DIRECT Maramureș în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș au organizat evenimentul de celebrare a Zilei Europei 2024, eveniment care s-a desfășurat la Centrul de Instruire și Marketing ”Gheorghe Marcaș” al CCI Maramureș.
 
Manifestarea dedicată Zilei Europei 2024 a reunit autorități publice, studenți, elevi, cadre didactice, reprezentanți ONG, voluntari români și străini, reprezentanți ai instituțiilor culturale, mass-media precum şi publicul larg din județul Maramureș, interesați să se implice în viața comunității locale. Temele puse în dezbatere cu această ocazie au fost:
 
Partea I ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2024
Pentru partea I am organizat o dezbatere pe tema ”Vreau să mă implic – votul meu contează!”. La această secțiune au avut prezentări: Centrul ED Maramureș și Team for Youth / Eurodesk România.
Tinerii au fost încurajați să ne transmită mesaje pe această temă, mesaje pe care le vom transmite Biroului Parlamentului European de la București cu scopul de a fi distribuite noilor parlamentari aleși la 9 Iunie 2024. Tinerii au astfel ocazia să-și facă auzită vocea, mesajele lor ajungând la europarlamentari. Am primit 11 mesaje din partea elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Iosif Mărturisitorul” și de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” din Baia Mare.
 
Partea a II-a SIMPOZION ROBOT4ALL DEDICAT ANULUI EUROPEAN AL COMPETENȚELOR.
Pentru Partea a au avut demonstrații practice și prezentări: Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia Mare, Școala Gimnazială ”Octavian Goga” Baia Mare.
 
Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți pentru participare la eveniment, mulțumim elevilor și cadrelor didactice care au pregătit demonstrații practice și prezentări, mulțumim tuturor partenerilor care au avut prezentări sau au participat la dezbateri și au contribuit la reușita evenimentului. Un gând deosebit pentru Camera de Comerț și Industrie Maramureș pentru facilitarea organizării evenimentului în condiții deosebite.

Ziua Europei 2024 la Biblioteca ”Petre Dulfu” Baia Mare

Miercuri, 08 Mai 2024, Centrul Europe Direct Maramureș a participat la vernisajul expoziției „La mulți ani, Europa!”, care face parte din Proiectul educativ „Copiii, florile Europei”, eveniment găzduit de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Expoziția cuprinde creații plastice realizate de către copii de la grădinițe și școli, atât din țară, cât și de peste hotare, astfel încât, prin realizarea acestor lucrări a fost valorificat potențialul creativ al elevilor în ceea ce privește capacitatea lor de a concepe și realiza lucrări plastice, colaje și creații literare, având ca temă centrală Ziua Europei.
 
Proiectul a fost inițiat și coordonat de către profesor pentru învățământ primar Elena Pustai – Codreanu de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare (dir. prof. Lidia Monica Boje), iar echipa de implementare a fost formată din bibliotecar Dana Oanță, prof. înv. prim. Alexandra Dragoș, prof. înv. prim. Anamaria Rus și prof. Ramona Dabija.
 
Partenerii acestei ediții au fost: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Inspectoratul Școlar Județean reprezentat prin domnul profesor Mihai Mureșan – inspector școlar pentru activități extrașcolare, doamna prof. Ioana Hochia – inspector pentru învățământ primar și alternative educaționale, Centrul Europe Direct Maramureș, reprezentat prin dl director inginer Radu Big și doamna Angela Mureșan.
 
Felicităm inițiatorii acestui proiect prim modul exemplar de dăruire în munca zilnică de educare a elevilor școlari, a entuziasmului cu care au condus activitățile proiectului și pentru metodele folosite pentru a implica cei mai tineri elevi ai Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Baia Mare în celebrarea Zilei Europei.

Ziua Europei 2024 – (II) Simpozion ROBOT4ALL dedicat Anului European al Competențelor

09 MAI 2024, ora 12:00, la Centrul de Instruire și Marketing ”Gheorghe Marcaș” al CCI Maramureș

Manifestarea dedicată Zilei Europei 2024 își propune să reunească autorități publice, studenți, elevi, cadre didactice, reprezentanți ONG, voluntari români și străini, reprezentanți ai instituțiilor culturale, mass-media, reprezentanți ai rețelei BELC precum şi publicul larg din județul Maramureș, interesați să se implice în viața comunității locale.

Pentru Partea a II-a SIMPOZION ROBOT4ALL DEDICAT ANULUI EUROPEAN AL COMPETENȚELOR invităm cele 18 Cluburi de robotică sponsorizate în anii anteriori de către Centrul EUROPE DIRECT Maramureș / Fundația CDIMM Maramureș să pregătească materiale pe tema: competențele digitale = o șansă în plus în carieră (expuneri .ppt, demonstrații practice ale cluburilor de robotică, materiale video…).

Cine suntem?

Centrul de informare EUROPE DIRECT Maramureș este membru al rețelei Europe Direct din Romania, care, la rândul său, face parte dintr-o rețea de centre la nivel european. Aceste centre aduc Europa mai aproape de cetățeni și îi ajută să se implice în dezbateri privind viitorul UE. Rețeaua este administrată de Comisia Europeană.

Puteți să ne contactați dacă aveți întrebări despre politicile, programele și prioritățile UE și dacă doriți să vă implicați în evenimente privind viitorul UE.

De asemenea, ne deplasăm în școli, unde organizăm prezentări, derulăm discuții despre UE și distribuim publicații oficiale.

Toate serviciile noastre sunt oferite gratuit.

Vă rugăm să rețineți că nu putem oferi consultanță juridică și nu suntem în măsură să interpretăm legislația UE.

Informația Europeană vine mai aproape de tine

Centrul EUROPE DIRECT Maramureș întreține un dialog proactiv și constant cu cetățenii, pentru a încuraja participarea acestora la proiectul european. Organizând activități de informare și implicare, EUROPE DIRECT Maramureș le permit cetățenilor să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la viitorul UE, participând pe deplin la procesul democratic european.

Noi aducem informația

Ce putem face pentru tine?

Sarcina nr. 1

Informarea și implicarea cetățenilor și a organizațiilor locale

Sarcina nr. 2

Relațiile cu mass-media și cu multiplicatorii de la nivel local

Sarcina nr. 3

Informarea cu privire la subiecte sensibile referitoare la UE

Sarcina nr. 4

Uniunea Europeană în școli, activități și evenimente

Sarcina Nr. 5

Promovarea unei platforme regionale de rețele

Activitatea internațională

Colaborare EDD Maramureș cu regiunile înfrățite

Legături utile