Ieri, 31 Martie 2022, Centrul EUROPE DIRECT Maramureș a desfășurat evenimentul ”Europa mai aproape de tinerii cetățeni” – Prioritățile UE în comunitatea mea – Sprijin pentru refugiații din Ucraina. Scopul evenimentului a fost să ne întâlnim direct, față-în-față cu tinerii și adulții implicați în activitățile de sprijinire a refugiaților din Ucraina care trec prin Punctul de Frontieră Sighetu Marmației – Solotvino. Puțină lume știe că reconstrucția podului istoric a fost subiectul principal al unui proiect de cooperare transfrontalieră România – Ucraina cu titlul ”Un pod peste ape tulburi”. Premoniția de care a dat dovadă inițiatorul proiectului, primarul Ioan Bledea, s-a dovedit corectă, podul și Punctul de Trecere Frontieră Sighetu Marmației – Solotvino dovedindu-și importanța în aceste momente de criză umanitară.
Agenda evenimentului a inclus vizite și dezbateri la Liceul Tehnologic ”Marmația” – Sighetu Marmației, Primăria Sighetu Marmației, Punctul de Trecere Frontieră Sighetu Marmației – Solotvino, Colegiul Pedagogic ”Taras Sevcenko” Sighetu Marmației precum și la locațiile de cazare din Sighetu Marmației pentru refugiații din Ucraina.
Prima întâlnire a fost cu elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic ”Marmația” – Sighetu Marmației, în sala de festivități a liceului. Elevii implicați în activitățile de voluntariat în Vama Sighet (translatori de limba ucraineană și engleză) ne-au emoționat până la lacrimi cu experiențele pe care le-au trăit din primele ore ale crizei, mobilizarea făcută de conducerea liceului fiind exemplară (director prof. dr. Adriana Vescan). O echipă permanentă de voluntari sprijină grupul care operează la Sala Polivalentă Sighetu Marmației managementul ajutoarelor umanitare care sosesc la Sighet și iau calea Ucrainei. Efortul continuu și monoton nu i-a descurajat, elanul și energia tinereții fiindu-le de ajutor. Toți ne-au confirmat că în aceste săptămâni de muncă susținută ”s-au cernut apele”, s-au verificat caracterele puternice, activitatea de voluntariat i-a maturizat dar o consideră și o oportunitate deosebită de pregătire pentru a face față evenimentelor mai puțin plăcute pe care viața le pune în fața oamenilor.
Am distribuit materiale promoționale privind platformele de informare realizate de Comisia Europeană și dedicate refugiaților din Ucraina, materiale pe care voluntarii le vor distribuii în Municipiul Sighetu Marmației în ”locurile fierbinți”.
Următoarea oprire a fost la Primăria Municipiului Sighetu Marmației unde ne-am întâlnit cu echipa condusă de dna Claudia Gampe, echipă implicată în gestionarea activităților dedicate refugiaților din Ucraina. Am discutat despre organizarea punctului de colectare și gestionare a ajutoarelor umanitare de la Sala Polivalentă, obiectiv strategic pentru manipularea cantităților impresionante de ajutoare care tranzitează Municipiul Sighetu Marmației. Am distribuit și aici materiale promoționale privind platformele de informare realizate de Comisia Europeană și dedicate refugiaților din Ucraina, materiale pe care le va disemina Primăria Sighetu Marmației.
A treia etapă a vizitei a însemnat deplasarea la cel mai ”fierbinte” obiectiv Punctul de Trecere Frontieră Sighetu Marmației – Solotvino. Am vizitat obiectivul ”Blue Point” realizat de UNICEF în colaborare cu Consiliul Județean Maramureș, punct important de prim contact cu refugiații. Aici se face primul interviu cu persoanele sosite din Ucraina pentru a se identifica situația fiecărui refugiat și necesarul de asistență personalizat: cazare, asistență pentru azil, transport, asistență medicală, hrană etc. Am avut o discuție cu reprezentanți ai CJ Maramureș, ai Prefecturii Maramureș, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai societății civile (Fundația Valea Verde Sighetu Marmației). Am distribuit și aici materiale promoționale privind platformele de informare realizate de Comisia Europeană și dedicate refugiaților din Ucraina. La momentul vizitei era o ”acalmie temporară” – trenul Kiev – Solotvino, principalul mijloc de transport utilizat de refugiați, nu sosise încă, așa că cei aflați în post putea să-și refacă forțele.
Am făcut o scurtă oprire la Gara CFR Sighetu Marmației unde am fost ”voluntari” postând materiale de informare privind platformele realizate de Comisia Europeană și dedicate refugiaților din Ucraina. Administrația gării și firmele care au chioșcuri în incintă ne-au sprijinit în demersul nostru.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost întâlnirea cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic ”Taras Sevcenko” Sighetu Marmației, unitate de învățământ cu predare în limba ucraineană. Comunitatea ucraineană din Maramureșul Istoric are câteva asociații cu sediul în Municipiul Sighetu Marmației, foarte active în mobilizarea eforturilor celor care locuiesc în Transilvania (nu numai în Sighet) pentru sprijinirea refugiaților. În incinta liceului este organizat un depozit pentru colectarea și managementul ajutoarelor umanitare destinate Ucrainei. Zilnic se lucrează în acest depozit, transporturile plecând spre Ucraina în baza parteneriatelor încheiate cu comunități/primării din Ucraina, fapt ce accelerează trecerea convoaielor prin vamă și transferul spre localitățile din Ucraina. Gazde ne-au fost profesorii Oxsana Senkiv Ferțadi și Marian Ferțadi.
Ne-am întâlnit și cu elevii clasei a XI-a, clasă care are cei mai mulți voluntari implicați în activitățile de voluntariat în Vama Sighet (translatori de limba ucraineană) precum și la depozitul liceului pentru colectarea și managementul ajutoarelor umanitare destinate Ucrainei. Emoțiile au fost cu atât mai mari cu cât toți elevii și profesorii au rude în Ucraina, prieteni, colegi. O mențiune specială aici pentru dna Oxsana Senkiv Ferțadi, originară din orașul Ivano-Frankivsk, Ucraina. Experiențele personale ale elevilor și profesorilor ne-au sensibilizat în mod deosebit, unii dintre elevi fiind în postura de a oferi sprijin multor mame cu copii de câteva luni numai, dar obligate să ia calea refugiului. Aceste experiențe i-au marcat pe elevi dar i-au și format ca personalități puternice, gata să reziste unui efort constant și de lungă durată. S-au mobilizat exemplar atât pentru activitatea de voluntariat cât și pentru activitatea din școală, fără să uite că școala este o etapă foarte importantă în formarea lor intelectuală.
Ceea ce ne-au transmis reprezentanții comunității ucrainene din Sighetu Marmației este că răspunsul românilor la criza refugiaților a depășit orice estimare făcută în primele ore ale crizei, lucru pentru care ne sunt recunoscători pe viață.
Ultima etapă a zilei a fost vizita la două puncte de cazare a refugiaților: la Stadionul Municipal Solovan” punct de cazare gestionat de ISU Maramureș și la Mănăstirea „Maica Îndurerată”, Sighetu Marmației punct de cazare gestionat de Parohia Greco-Catolică Sighetu Marmației. Am distribuit materiale promoționale privind platformele de informare realizate de Comisia Europeană și dedicate refugiaților din Ucraina, materiale care vor ajunge direct la refugiații cazați în aceste două centre.
Am încheiat ziua dedicată acestui eveniment încărcați de emoții profunde dar și împăcați că am găsit peste tot oameni dedicați sprijinirii cetățenilor aflați în clipe grele, cu mulțumirea că umanitatea din noi nu a dispărut împotriva tuturor părerilor preconcepute despre generațiile formate înainte de 1989 sau despre tânăra generație aflată acum pe băncile școlilor.
Dorim să le mulțumim tuturor celor pe care i-am întâlnit direct și i-am amintit în acest material pentru tot ceea ce au făcut, fac și vor face pentru a aduce o rază de soare refugiaților. Dorim să le mulțumim și milioanelor de ”anonimi” care sprijină zilnic acest efort, persoane fără de care multe inițiative ar rămâne planuri pe hârtie. Toți au dovedit că la greu suntem toți OAMENI și că cel mai important cuvânt al acestor zile este SOLIDARITATEA.