Astăzi, 09 Mai 2023, Centrul Europe Direct Maramureș în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș au organizat celebrarea Zilei Europei 2023, eveniment care s-va desfășurat la Centrul de Instruire și Marketing ”Gheorghe Marcaș” al CCI Maramureș.
Manifestarea dedicată Zilei Europei 2023 a reunit autorități publice, studenți, elevi, cadre didactice, reprezentanți ONG, voluntari români și străini, reprezentanți ai instituțiilor culturale, mass-media, precum şi publicul larg din județul Maramureș, interesați să se implice în viața comunității locale. Temele pe care le-am pus în dezbatere cu această ocazie au fost: Partea I Solidaritate cu Ucraina; Partea a II-a SIMPOZION ROBOT4ALL DEDICAT ANULUI EUROPEAN AL COMPETENȚELOR.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, unități de învățământ, ONG-uri și instituții care s-au implicat în activitățile dedicate sprijinirii refugiaților din Ucraina, organizații de tineret.
Celebrarea Zilei Europei 2023 a început prin audierea imnului Uniunii Europene (în interpretarea Corului Seminarului Teologic Sf. Iosif Mărturisitorul Baia Mare – înregistrare video) și a imnului de stat al României (în interpretarea Corului Madrigal – înregistrare video).
În deschiderea evenimentului dl. Rudolf Stauder, Prefectul Județului Maramureș, a adresat un mesaj dedicat Zilei Europei din partea Instituției Prefectului Maramureș.
În continuarea evenimentului, d-na Noemi Vida, City Manager al Municipiului Baia Mare, a adresat un mesaj dedicat Zilei Europei din partea Primăriei Municipiului Baia Mare.
Domnul Florentin Tuș, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș a adresat un mesaj dedicat Zilei Europei din partea CCI Maramureș, Partener special al acestui eveniment.
Reprezentanța Comisiei Europene în România, prin vocea d-nei Ramona CHIRIAC, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a adresat un mesaj dedicat Zilei Europei, mesaj care s-a difuzat cu această ocazie în toate cele 24 de Centre EUROPE DIRECT care formează rețeaua de centre din România – mesaj video.
La Secțiunea I Solidaritate cu Ucraina au avut prezentări: Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației”, Asociația ASSOC Baia Mare, YMCA gestionar al Centrului ROUA din Baia Mare, Seminarul Teologic Liceal Sf. Iosif Mărturisitorul, Școala Gimnazială Mireșu Mare.
La Secțiunea a II-a SIMPOZION ROBOT4ALL DEDICAT ANULUI EUROPEAN AL COMPETENȚELOR au avut prezentări: Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Colegiul Tehnologic George Barițiu Baia Mare, Consiliul Județean al Elevilor Maramureș, Școala Gimnazială nr. 4 Poienile de Sub Munte, Școala Gimnazială Octavian Goga, Baia Mare, Școala Gimnazială Avram Iancu, Baia Mare.
Dorim să le mulțumim tuturor participanților, autorități publice locale, elevi, profesori, reprezentanți ai ONG-urilor, cetățeni, care au sprijinit și au participat la evenimentul de celebrare a Zilei Europei 2023 pentru contribuțiile avute la reușita evenimentului.