Menu
Uniunea Europeană este o construcţie nouă care nu intră într-o categorie juridică tradiţională. Se fondează pe un sistem politic original, în continuă evoluţie de peste cincizeci de ani. Legislaţia, precum şi politicile Uniunii în general, sunt rezultatul deciziilor luate de triunghiul instituţional format din Consiliu (care reprezintă guvernele naţionale), Parlamentul European (care reprezintă cetăţenii) şi Comisia Europeană (instituţie independentă de guvernele statelor membre, garanta a interesului colectiv al europenilor).
http://europa.eu
Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri) este principala instituţie de decizie al Uniunii. Preşedinţia Consiliului este deţinută prin rotaţie de câte un stat membru, pe o perioadă de şase luni. Consiliul reuneşte câte un ministru din fiecare stat membru, în funcţie de domeniul înscris pe ordinea de zi: afaceri externe, agricultură, industrie, transport, mediu etc.
Consiliul are putere legislativă, pe care o împarte cu Parlamentul European prin “procedura de codecizie”. În plus, Consiliul şi Parlamentul sunt responsabili în egală măsură de adoptarea bugetului Uniunii. Consiliul încheie, de asemenea, acordurile internaţionale negociate în prealabil de către Comisie.
În conformitate cu tratatele, deciziile Consiliului sunt adoptate cu majoritate simplă, majoritate calificată sau în unanimitate, în funcţie de domeniul abordat. În domenii esentiale, ca modificarea tratatelor, lansarea unei noi politici comune sau aderarea unui nou stat, Consiliul trebuie sa decida în unanimitate. Consiliul European se reuneşte, în principiu, de patru ori pe an şi este prezidat de şeful statului sau guvernului care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la momentul respectiv. Preşedintele Comisiei Europene participă ca membru de drept. Prin Tratatul de la Maastricht, Consiliul European a devenit oficial iniţiatorul principalelor politici ale Uniunii şi arbitru în problemele dificile care nu au fost soluţionate în cadrul Consiliului Uniunii Europene.
Consiliul European abordează, de asemenea, probleme de actualitate internaţională prin intermediul politicii externe şi de securitate comune (PESC), expresie a unei diplomaţii comune a statelor membre.
http://www.consilium.europa.eu/
Parlamentul European este ales prin vot şi reprezintă cetătenii Uniunii. El controlează din punct de vedere politic activităţile Uniunii şi participă la procesul legislativ. Începând cu 1979, membrii săi sunt aleşi direct, prin vot universal, la fiecare cinci ani. În perioada 2014-2019, Parlamentul European este alcătuit din 751 parlamentari europeni, din toate ţările membre. României ii sunt alocate 32 de locuri în Parlamentul European.
Parlamentul îşi exercită puterea legislativă la trei niveluri:
Prin intermediul procedurii “de cooperare”, introdusă în 1987 prin Actul Unic European, Parlamentul European participă la elaborarea directivelor şi a regulamentelor, pronunţându-se asupra propunerilor Comisiei Europene, care pot fi modificate în functie de poziţia Parlamentului.
Tot din 1987, procedura de “aviz conform” supune ratificarii de către Parlament a acordurilor internaţionale, negociate de Comisie, precum şi a oricărei noi extinderi a Uniunii.
Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, a introdus procedura de “codecizie”, care plasează Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul în ceea ce priveşte legiferarea în domenii importante, inclusiv libera circulaţie a lucrătorilor, piaţa internă, educaţie, cercetare, mediu, reţele transeuropene, sănătate, cultura, protecţia consumatorului etc. Tratatul prevede totuşi o procedură de conciliere.
De asemenea, Parlamentul European împarte cu Consiliul responsabilitatea privind adoptarea bugetului Uniunii. Parlamentul poate respinge propunerea de buget, lucru care s-a întâmplat deja de mai multe ori. În acest caz, întreaga procedură bugetară trebuie reîncepută. Comisia Europeană propune proiectul de buget, care este apoi dezbătut de Consiliu şi Parlament. Parlamentul şi-a folosit din plin puterile bugetare pentru a influenţa politicile Uniunii.
Parlamentul European este instituţia de control democratic al Uniunii. Acesta dispune de puterea de a demite Comisia prin adoptarea unei moţiuni de cenzură cu o majoritate de două treimi. De asemenea, supraveghează gestionarea politicilor UE prin întrebări orale şi scrise adresate Comisiei şi Consiliului. În final, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European informează Parlamentul cu privire la deciziile luate de Consiliu.
http://www.europarl.europa.eu/
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, cu sediul la Luxemburg, este formată din câte un judecător din fiecare stat membru şi asistată de opt avocaţi generali. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pe o perioadă de şase ani, care poate fi reînnoită. Independenţa le este garantată. Rolul Curţii de Justiţie este de a asigura respectarea legislaţiei europene, precum şi interpretarea corectă şi aplicarea tratatelor.
Curtea de Conturi, cu sediul la Luxemburg, a fost înfiinţată în 1975 şi este compusă din câte un membru din fiecare stat al Uniunii, numit pentru o perioadă de şase ani de comun acord de către statele membre după consultarea Parlamentului European. Rolul său este de a verifica încasarea tuturor veniturilor, precum şi legalitatea şi regularitatea utilizării fondurilor, urmărind buna gestionare a bugetului Uniunii.
Consiliul şi Comisia consultă Comitetul Economic şi Social European (CESE) în luarea de decizii în anumite domenii politice. Acesta este alcatuit din reprezentanţi ai diferitelor grupuri de interes economic şi social ai societatii civile organizate, numiţi de Consiliu pe o perioadă de patru ani.
Comitetul Regiunilor (CR) a fost creat prin Tratatul privind Uniunea Europeană şi este format din reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale, numiţi de Consiliu pe o perioadă de patru ani la propunerea statelor membre. În temeiul tratatului, CR este consultat de Consiliu şi Comisie în probleme relevante privind regiunile respective, dar poate emite avize şi din proprie iniţiativă.
Banca Europeană de Investiţii (BEI), cu sediul la Luxemburg, acordă credite şi garanţii care sprijină regiunile mai puţin dezvoltate ale Uniunii şi competitivitatea întreprinderilor.
Banca Centrală Europeană (BCE), situată la Frankfurt, are responsabilitatea de a gestiona moneda euro şi politica monetară a Uniunii (a se vedea capitolul 7, “Uniunea Economică şi Monetară (UEM) şi euro”).
Sursa: Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Site-ul oficial al Uniunii Europene
Comisia este al treilea element al triunghiului instituţional care administrează şi conduce Uniunea Europeană. Membrii acesteia sunt numiţi pe o perioadă de cinci ani, de comun acord de către statele membre şi aprobaţi de Parlamentul European. Comisia este responsabilă în faţa Parlamentului, care îi poate cere, printr-o moţiune de cenzură, să demisioneze colectiv.
Din 2004, Comisia este formată din câte un comisar din fiecare stat membru. Comisia se bucură de o independenţă considerabilă în exercitarea atribuţiilor. Ea reprezintă interesul comun şi nu trebuie să primească instrucţiuni de la niciun guvern naţional. “Gardian al tratatelor”, Comisia veghează la aplicarea regulamentelor şi a directivelor adoptate de Consiliu şi Parlament şi poate recurge la calea contencioasă în faţa Curţii de Justiţie în caz de neaplicare a dreptului comunitar. În calitate de instituţie executivă al Uniunii, Comisia pune în aplicare deciziile luate de Consiliu în domenii ca politica agricolă comună. Ea dispune de o putere mare în gestionarea politicilor comune, al caror buget îi este încredinţat: cercetare şi tehnologie, ajutor pentru dezvoltare, dezvoltare regională etc. Comisia este asistată de o administraţie formată din 31 de directii generale (DG-uri) şi servicii, care sunt repartizate în principal la Bruxelles şi Luxemburg.
http://ec.europa.eu/
La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE (fără a le înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
* Un rol consolidat pentru Parlamentul European: ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, acesta are noi atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se află pe o poziţie de egalitate cu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.
* O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.
* O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni din diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.
* Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană este mai clară, odată cu repartizarea competenţelor.
* Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.
cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră.
* Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu este extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii.
* Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona creează funcţia de preşedinte al Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate), introduce o legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor europene, prevede noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a Parlamentului European şi include reguli clare privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare.
* O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi – precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). Într-o anumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare administrativă.
care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
* Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct de referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit Europa partenerilor săi din întreaga lume.
* Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menţine drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice, economice şi sociale.
* Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele „patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.
* Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Uniunea şi statele membre acţionează împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de om. De asemenea, se subliniază solidaritatea în domeniul energiei.
* Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea beneficiază de o capacitate extinsă de acţiune în materie de libertate, securitate şi justiţie, ceea ce aduce avantaje directe în ceea ce priveşte capacitatea sa de a lupta împotriva criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi în materie de protecţie civilă, ajutor umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a întări capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa securităţii cetăţenilor europeni.
– instrumentele de politică externă de care dispune Europa sunt regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. De asemenea, utilizează forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.
* Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care este şi unul din vicepreşedinţii Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi vizibilitatea acţiunii externe a UE.
* Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi Înaltului Reprezentant sprijinul necesar.
* Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce îi întăreşte puterea de negociere, determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările terţe şi organizaţiile internaţionale.
* Evoluţia politicii europene de securitate şi apărare se va realiza păstrând unele modalităţi decizionale specifice, facilitându-se totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai mic de state membre.
http://europa.eu/lisbon_treaty/index_ro.htm
„Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Reprezentanței CE în România. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă grantul nu pot fi făcute răspunzătoare pentru acestea.”
